Vizitatori

joi

Suflet rătăcit

Prin pădurea deasă
Fugea o mireasă...
Şi nu vroia să iasă
La lumina preţioasă
Care o ducea acasă.

Rochia-i albă de zăpadă
Era cât pe ce să-i cadă
În timp ce fugea în grabă
Înspre o veche cocioabă,
Cu toate că era oarbă.

Se văd din îndepărtare
Lacrimi mărunte şi-amare,
Ce-şi formează drumul lor
Pe finul obrajilor,
Pân' la roşul buzelor.

Iar acum eu mă opresc
Şi se pare că zăresc
Sufletul ei rătăcit,
De tine nepreţuit,
Dar de alţii mult dorit.

Mâinile-aspre şi-ngheţate
Nu mai îi sunt mângâiate
De craiul cel din poveşti,
Despre care ne vorbeşti...
E timpul să te trezeşti!

Ea, uite că-ţi spune: ADIO,
N-ai trecut testul cu brio,
Tu, ţine minte trei cuvinte:
„Prințesa merge înainte"
Şi speră să devii cuminte!

„Când sunt lovite, sufletele tari nu sângerează, ci luminează.” (Andreea Trifu)

2 comentarii: