Vizitatori

luni

Best memories

Era o zi lungă de vară
Când singuri ne plimbam pe-afară
Și ne gândeam la ce va fi:
O tabără pentru copii!

Și uite-ne aici, după atâtea așteptări,
Ajunși într-un loc nou, cu multe provocări.
Acum suntem departe de părinți, de casă,
Dar suntem împreună, așa că nu ne pasă.

Coborâți din autocar, ne ducem toți bagajul
Și ne oprim puțin s-admirăm peisajul.
Gândul de peste noapte, acum nu mai desparte
Visul, de realitate, ci-l duce doar departe.

Am scăpat de tot: aglomerație, gălăgie,
Aici putem vedea cum totul reînvie.
Cântecul pârâiașului încearcă să ne-ndrume,
Iar aerul de munte, ne poartă-n altă lume.

Stăm nerăbdători pe terasa umbrită,
Sperând c-o să primim, camera dorită.
În fiecare cameră, cu spor despachetăm,
Programul zilei, dorind să îl aflăm.

Am cunoscut persoane minunate încă de la început
Și am ajuns să le îndrăgim, cum nu am fi crezut.
Ne-am dat seama încă din prima clipă,
Că vom forma cu toții o echipă.

O altă zi, o nouă provocare,
Un pas înainte, ce-aduce o schimbare.
Cu ambiție, pasiune și determinare,
Vei reuși mereu să rămâi în picioare.

Am ținut cont de orice sfat, orice îndemn
Și cel mai bine ne simțim când suntem pe teren.
Jucăm din pasiune și nu din obligație,
Iar orice reușită, e ca o dedicație.

După activități plăcute, dar obositoare,
De către cine eram așteptați în sala de mese, oare?
De către mâncarea copioasă, care ne ducea cu gândul înspre casă,
Bucătăreasă prietenoasă, zâmbindu-ne când strângeam de pe masă.

Am câștigat momente și persoane valoroase,
Ce vor avea mereu un loc special în sufletele noastre.
Tot ce-am trăit aici nu vom uita vreodată,
O astfel de experiență nu poate fi repetată.

Cu acest prilej vrem să ne cerem iertare,
Să vă mulțumim pentru că ați avut răbdare,
Ne-ați ascultat, ne-ați înțeles, ne-ați îndrumat
Și ne-ați iertat mereu, chiar de n-am meritat.

(Poezie compusă împreună cu  Ioana Gheran, la finalul unui cantonament.)

„Nu este nevoie să știi unde mergi. Nu este nevoie să știi de ce mergi. Tot ceea ce e nevoie să știi, este faptul că mergi plin de veselie; dacă faci acest lucru, nu poți greși.” (Osho)


4 comentarii: